Despre salata asta, ca și metodă de preparare și ingrediente nu sunt foarte multe de zis. Ingredientele cam sunt cele care se văd pe platou, iar metoda de preparare nu prea e metodă. Tot ce pot să spun despre partea asta de preparare a rețetei este că nu am preparat nimic, ci mai degrabă am așezat frumos câteva chestii pe un platou.
Chiar dacă nu este vorba despre ceva ce am "gătit", postez toată chestiuța ca idee de gustare sănătoasă și cu puține calorii.
Plus că arată drăguț, și e numai bună de pus pe masă dacă ai musafiri.
Are și o poveste miss salată aici de față. Dar nu mă lungesc prea tare la vorbă și zic doar că m-a costat vreo două bucăți de piele de pe degetul mare de la mâna dreaptă nașterea dânsei. Dar ca să nu ilustrez cât de barbar a fost procesul de mâncare a sa, după nefericitul eveniment cu degetul, mai bine vă zic cum am făcut totul.
Ingrediente:
- 1 măr potrivit
- 1 lămâie mică
- 1 portocală
- 1 sfeclă ceva mai mare
- 8-10 migdale
- 1-2 linguri mix de semințe pentru salată
Ce și cum am făcut:
1. Am copt sfecla în coajă, apoi am decojit-o și am tăiat-o rondele subțiri.
Sfecla poate să fie și fiartă, dar ca și sfat, eu zic să o coaceți indiferent în ce rețetă aveți nevoie de sfeclă gătită.
E mult mai gustoasă coaptă.
2. Am tăiat rondele subțiri și mărul, fără a-l curăța de coajă.
Portocala am curățat-o de coajă.
Am încercat să scap și de pielița albă, cât am putut eu de bine.
Am tăiat-o rondele și pe ea, mai apoi.
4. Am așezat un strat de felii de portocală ieșind una din alta sau, altfel spus, puse una peste jumătate din cealaltă.
Am adăugat felii de sfeclă printre cele de portocale și de măr printre cele de sfeclă.
Rezultatul? Rozeta din imagini.
5. Am stors zeamă de lămâie peste platou.
Rolul ei era acela de dressing și cel de a preveni feliile de măr de la a se oxida.
Pe deasupra am tocat grosier migdalele.
6. Cu 2 linguri din mix-ul de semințe pentru salată de la SanoVita am completat și caracteristica de sațietate a salatei.
Și chiar a ținut de foame vreo 3-4 ore.
Problema cu salatele este că nu au deloc grăsimi, deloc carbohidrați sau ceva proteine care să îți dea senzația că-ți este plin stomacul.
Plus că, chiar dacă salata îți va umple stomacul, lucrul ăsta nu va dura prea mult.
La fel de repede o să se și golească.
Tocmai pentru că nu va întâmpina vreo problemă în a digera într-un timp scurt fructele și legumele din componența salatei.
De aceea este foarte important ca, pe lângă legume și/sau fructe să pui în salata ta și ceva pentru consistență.
De exemplu, poți pune 2-3 linguri de mix de semințe pentru salată ca cel din imaginea de mai jos.
Sau poți alege să toci ceva miez de nucă sau migdale sau alune crude, sau caju.
O altă variantă ar fi să pui niște brânză feta tăiată cubulețe, sau urdă, sau telemea rasă.
Într-o altă interpretare, bucățele de piept de pui fiert, sau copt, sau pregătit la grătar, sunt iar o soluție.
Să vorbim un pic și despre conținutul caloric al salatei noastre:
- migdalele - 50 kcal
- mixul de semințe - 50 kcal
- mărul - 80 kcal
- portocala - 70 kcal
- sfecla - 60 kcal
Combinația de sfeclă cu măr și portocală este una extrem de gustoasă.
Eu zic că merită încercată, indiferent cum aveți de gând să aranjați salata.
Puteți foate bine să dați sfecla coaptă și mărul pe răzătoare și să le combinați într-un bol cu portocala tăiată bucățele și cu zeama de lămâie, apoi să adăugați nuci sau migdale tăiate și eventula un amestec de semințe.
Puteți folosi urdă în loc de semințe și să păstrați migdalele sau nu, după cum vă dictează papilele gustative. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu