luni, 29 septembrie 2014

Cheesy Skinny "Piți" Pite cu Tzatziki




Mă chinui să postez rețeta asta de vreo săptămână și un pic. 
Și tocmai azi, într-o zi de luni, am găsit suficientă motivație încât să pun mâna pe tastatură și să arunc la un pahar de vorbă pe micul blog aci prezent cele câteva ingrediente necesare, pozele și bruma de pași din metoda de preparare. :)
De ce ar trebui să vă alăturați și voi petrecerii? Hummm... Dacă vă promit o călătorie în timp fix în bucătăria bunicii și niciun gram în plus la purtător la întoarcere cred că nu este nevoie să mai spun multe. ;)





Ingrediente pentru pite:
  •  2 ouă
  • 1 1/2 kg conopidă
  • 100 - 150 grame mozzarella sau brânză sărată
  • oregano
  • busuioc
  • sare (dacă mai este nevoie)


Metoda de preparare:

1. Rupe conopida în buchețele mici și spal-o.


2. Așează buchețelele de conopidă într-un procesor de alimente și pulsează până ce conopida este mărunțită foarte fin.
(Aproape ca o "făină de conopidă").
Dacă puteți să o mărunțiți atât de fin fără un procesor de alimente, "go for it!"; probabil va dura mai mult dar merită osteneala.

 
 3. Pune conopida într-un vas de Ena și las-o în cuptorul preîncis vreo 30 minute.
Poți porni cuptorul în momentul în care începi prepararea.
Eu folosesc "strategia" asta în orice rețetă ce necesită coacere. În felul acesta reduc timpul de coacere, căci temeratura din cuptor este deja la nivelul la care ar trebui să fie ca preparatul să fie gătit.
Așaaa...
Deci lăsăm conopida în cuptor pentru 10 minute.
Dacă ai cuptor cu microunde, poți să o încălzești 5 minute în el.
Amesteci.
Apoi redai la cuptorul cu microunde pentru încă 5 minute.


4. După ce ai scos conopida din cuptor,
așeaz-o într-un prosop și stoarce cât poți tu de bine, până ai eliminat
tot excesul de apă din ea.




5. Bate ouăle cu sare, busuioc și oregano.


6. Adaugă ouăle peste conopida scursă, rade brânza/mozzarella și amestecă cu mâna ca și cum ai frământa.


7. Ia câte un pic de "aluat" în mână și formează biluțe apoi pite.
După cum se vede în imagine, suratele pite făcute de mine numai egale nu sunt.
Dar vorbim de dimensiuni aici!
Gustul este cel care le înrudește de fapt. :)

Așază pitele într-o tavă pe hârtie de copt și dă-le la cuptor pentru
vreo 30 de minute.
Verifică dacă s-au rumenit pe partea de jos.
Dacă da, întoarce ușor cu o paletă pe partea cealaltă.
Mai lasă vreo 15 - 20 de minute la cuptor.


Pitele tale ar trebui să arate ca mai jos.


Le puteți servi calde sau reci.
Nu pot să fac o departajare în legătură cu care temperatură dă un gust mai bun.


Mulți se îndoiesc de faptul că pitele astea se pot "ține pe picioarele lor" neavând pic de făină.
Da micuțele astea au atâtaaa "coloană vertebrală" că au ținut neapărat să le fac și câteva poze care să demonstreze treaba asta.




Și acum că am terminat cu ședința foto a acestor piți înnebunite după selfie-uri (și brânză! :)) ), hai să le găsim și un partener la balul gusturilor de la masa de prânz.
Eu am zis că s-ar potrivi binișor cu un grec.
Așa că l-am somat pe domnul Tzatziki să preia de aici situația.


Zic să pregătiți minunăția de sos în timp ce se coc pitele.
Doar știți cât de imprevizibile sunt femeile când vine vorba de a fi gata! :))
Așa că hai să ducem gătitul în zona multitasking și să nu facem masculul ăsta feroce de sos să-și aștepte prea mult "găteala".

 

Ingrediente pentru sos:
  • 1 castravete Fabio mare, cu tot cu coajă
  • 150 grame iaurt grecesc
  • sare
  • 1 cățel de usturoi
  • câteva frunze de ceapă verde





Amestecă toate ingredientele pentru sos într-un procesor de alimente și pulsează pentru 1 minut până obții un sos.

 
 

 
 Rezultatul este previzibil: eternul și neschimbatul domn Tzatziki.


Și se pare că această combinație a mers
la fel de previzibil de bine.




Nu vă mai irosesc timpul cu și mai multe detalii.
Dar îmi permit să vă mai iau câteva secunde scriind încă 10 cuvinte și un emoticon:
Rețeta asta este prea bună ca să nu fie încercată ;).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu