sâmbătă, 30 mai 2015

Când căpșuna întâlnește banana


Luna mai este perioada în care căpșuna întâlnește cam orice. Deh! Doar
este peste tot, nu? Și încă și la un preț rezonabil.  E inevitabil să facă măcar 2-3 vizite prin bucătăria oricărui român primăvara/vara.
A trecut, așadar, nebuna, și pe la mine. Și am ținut neapărat să o fac înghețată și să o pun de față cu bananele din blondies-urile preparate cu o oră înainte.


Sincer, rețeta asta a fost o binecuvântare într-o zi călduroasă de primăvară târzie.
Am vrut, deci, să o postez înainte să treacă sezonul căpșunelor, așa încât să vă bucure și vouă papilele cât de curând.

Și acum, înainte de porni la drum cu ideea mea despre răsfăț într-o sâmbătă călduroasă, aș vrea să vă mai zic câte ceva despre rețetă.
Am pornit de la rețeta americană de banana blondies și am ajuns aici ;)
Rețeta este low carb, de vreme ce am pus extrem de puțină făină, și aia de ovăz.
Ca întotdeauna, puteți folosi făină obișnuită, în aceeași cantitate, dacă nu aveți ovăz la îndemână. Tot ce fac eu într-o rețetă, are menirea de a o duce către zona de dietă și healthiness.


Cât despre zahărul pe care l-am pus... Nu e mult. Și nu strică.
Cu mențiunea că ar trebui să faceți un pic de mișcare.
Consider că putem mânca orice, în cantități moderate și nu în mod frecvent, atâta timp cât facem un minim de ore de sport pe săptămână.
30 de minute pe zi este mai mult decât perfect.
Saau... Ce ziceți de măcar 3 zile pe săptămână în care să vă accelerați metabolismul cu un pic de cardio sau abdomene sau alergat.


Știu că am trezit un pic de curiozitate, așa că am să trec la povești cu ingrediente și metode de preparare.


Ingrediente pentru blondies:
  • câteva banane coapte ca lumea - aproape de punctul în care le-am arunca
  • 1 plic de budincă de vanilie
  • 200 - 250 grame de făină
  • 3 linguri de zahăr sau un pic mai mult. Gustați si, în funcție de cum vi se pare, mai adăugați sau nu.
  • 150 grame ciocolată albă
  • 50 de grame de unt
  • 2 mere mari
  • 2 ouă
  • 2 linguri de smântână
 
 Metoda:

1. Transformăm bananele în piure.


2. Ouăle le batem bine cu un praf de sare.


Adăugăm esența de vanilie.

 
 3. Topim untul. Adăugăm 2 linguri de smântână și ciocolata albă ruptă în bucăți.


Ar trebui să arate caaam așa.


 4. Lăsăm coaja pe mere, le tăiem bucăți mari (sferturi) și le punem la fiert, acoperite cu o cană de apă. Cratița să fie acoperită cu un capac.
Așa facem sosul de mere.
Apoi pasăm merele cu un blender.


5. Combinăm făina, zahărul și praful de budincă într-un bol.


 Turnăm ouăle bătute peste făină.


 Este rândul amestecului cu unt, smântână și ciocolată topită.


 Adăugăm piureul de banane peste făină și ouă.


Urmează sosul de mere.
După asta, turnăm toată treaba într-o tavă dreptunghiulară și o dăm la cuptor pentru vreo 40 de minute.
Atât am lăsat-o eu la cuptorul aragazului.
Ideea este să fie un pic moi și oarecum cremoase.
Nu trebuie să aibă consistență de pâine.


Scoatem din cuptor și lăsăm vreo 30 de minute la răcit.
Apoi putem tăia.


După cum se vede, eu am servit cu iaurt înghețat și fulgi de cocos.
Plus, ceva felii de căpșune pe alături.

Am să vă zic și cum am făcut iaurtul înghețat, că tare bine merge pe vremea asta, și se prepară și ușor din cale-afară.


Ingrediente pentru iaurtul înghețat cu căpșuni:
  • 1 kg de căpșuni pe care trebuie să le puneți în congelator vreo 2 ore măcar
  • 500 - 600 grame de iaurt natural (dacă e grecesc e încă și mai bine)
  • 2-3 linguri rase de zahăr sau miere
  
 Metoda:

1. Căpșunile înghețate merg direct în blender.
Bineînțeles, tăiate oleacă.


  2. Pulsăm un pic, apoi adăugăm iaurtul și zahărul.

 
 Mai pulsăm vreo 30 de secunde, apoi turnăm tot amestecul într-o caserolă de plastic.
Lăsăm cam 5-6 ore la congelator.

Este bine să aveți o lingură de înghețată.
Așa.. de amorul esteticului.
Ca să vă cinstiți cum trebuie.


Fantastică această combinație, trebuie să admit.
Și dacă vreți să o faceți și mai bună, adăugați un sos de ciocolată și câteva arahide coapte tocate pe deasupra.


Ce să vă mai zic eu în încheiere.
Mpăi... De lăudat, deja mi-am lăudat produsul.
O să vă urez o zi superbă. La cum arată razele care răzbat printre crengile copacilor de la fereastra mea, cred că oricum o să avem cadrul perfect în care să ne facem ziua perfectă.
C'ya!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu