sâmbătă, 30 mai 2015

Când căpșuna întâlnește banana


Luna mai este perioada în care căpșuna întâlnește cam orice. Deh! Doar
este peste tot, nu? Și încă și la un preț rezonabil.  E inevitabil să facă măcar 2-3 vizite prin bucătăria oricărui român primăvara/vara.
A trecut, așadar, nebuna, și pe la mine. Și am ținut neapărat să o fac înghețată și să o pun de față cu bananele din blondies-urile preparate cu o oră înainte.


Sincer, rețeta asta a fost o binecuvântare într-o zi călduroasă de primăvară târzie.
Am vrut, deci, să o postez înainte să treacă sezonul căpșunelor, așa încât să vă bucure și vouă papilele cât de curând.

Și acum, înainte de porni la drum cu ideea mea despre răsfăț într-o sâmbătă călduroasă, aș vrea să vă mai zic câte ceva despre rețetă.
Am pornit de la rețeta americană de banana blondies și am ajuns aici ;)
Rețeta este low carb, de vreme ce am pus extrem de puțină făină, și aia de ovăz.
Ca întotdeauna, puteți folosi făină obișnuită, în aceeași cantitate, dacă nu aveți ovăz la îndemână. Tot ce fac eu într-o rețetă, are menirea de a o duce către zona de dietă și healthiness.


Cât despre zahărul pe care l-am pus... Nu e mult. Și nu strică.
Cu mențiunea că ar trebui să faceți un pic de mișcare.
Consider că putem mânca orice, în cantități moderate și nu în mod frecvent, atâta timp cât facem un minim de ore de sport pe săptămână.
30 de minute pe zi este mai mult decât perfect.
Saau... Ce ziceți de măcar 3 zile pe săptămână în care să vă accelerați metabolismul cu un pic de cardio sau abdomene sau alergat.


Știu că am trezit un pic de curiozitate, așa că am să trec la povești cu ingrediente și metode de preparare.


Ingrediente pentru blondies:
  • câteva banane coapte ca lumea - aproape de punctul în care le-am arunca
  • 1 plic de budincă de vanilie
  • 200 - 250 grame de făină
  • 3 linguri de zahăr sau un pic mai mult. Gustați si, în funcție de cum vi se pare, mai adăugați sau nu.
  • 150 grame ciocolată albă
  • 50 de grame de unt
  • 2 mere mari
  • 2 ouă
  • 2 linguri de smântână
 
 Metoda:

1. Transformăm bananele în piure.


2. Ouăle le batem bine cu un praf de sare.


Adăugăm esența de vanilie.

 
 3. Topim untul. Adăugăm 2 linguri de smântână și ciocolata albă ruptă în bucăți.


Ar trebui să arate caaam așa.


 4. Lăsăm coaja pe mere, le tăiem bucăți mari (sferturi) și le punem la fiert, acoperite cu o cană de apă. Cratița să fie acoperită cu un capac.
Așa facem sosul de mere.
Apoi pasăm merele cu un blender.


5. Combinăm făina, zahărul și praful de budincă într-un bol.


 Turnăm ouăle bătute peste făină.


 Este rândul amestecului cu unt, smântână și ciocolată topită.


 Adăugăm piureul de banane peste făină și ouă.


Urmează sosul de mere.
După asta, turnăm toată treaba într-o tavă dreptunghiulară și o dăm la cuptor pentru vreo 40 de minute.
Atât am lăsat-o eu la cuptorul aragazului.
Ideea este să fie un pic moi și oarecum cremoase.
Nu trebuie să aibă consistență de pâine.


Scoatem din cuptor și lăsăm vreo 30 de minute la răcit.
Apoi putem tăia.


După cum se vede, eu am servit cu iaurt înghețat și fulgi de cocos.
Plus, ceva felii de căpșune pe alături.

Am să vă zic și cum am făcut iaurtul înghețat, că tare bine merge pe vremea asta, și se prepară și ușor din cale-afară.


Ingrediente pentru iaurtul înghețat cu căpșuni:
  • 1 kg de căpșuni pe care trebuie să le puneți în congelator vreo 2 ore măcar
  • 500 - 600 grame de iaurt natural (dacă e grecesc e încă și mai bine)
  • 2-3 linguri rase de zahăr sau miere
  
 Metoda:

1. Căpșunile înghețate merg direct în blender.
Bineînțeles, tăiate oleacă.


  2. Pulsăm un pic, apoi adăugăm iaurtul și zahărul.

 
 Mai pulsăm vreo 30 de secunde, apoi turnăm tot amestecul într-o caserolă de plastic.
Lăsăm cam 5-6 ore la congelator.

Este bine să aveți o lingură de înghețată.
Așa.. de amorul esteticului.
Ca să vă cinstiți cum trebuie.


Fantastică această combinație, trebuie să admit.
Și dacă vreți să o faceți și mai bună, adăugați un sos de ciocolată și câteva arahide coapte tocate pe deasupra.


Ce să vă mai zic eu în încheiere.
Mpăi... De lăudat, deja mi-am lăudat produsul.
O să vă urez o zi superbă. La cum arată razele care răzbat printre crengile copacilor de la fereastra mea, cred că oricum o să avem cadrul perfect în care să ne facem ziua perfectă.
C'ya!


duminică, 24 mai 2015

Despre alternative


Astăzi vorbim despre alegeri și, desigur, despre cum poate să ne facă alegerea corectă a micului dejun ziua mai bună, și, pe termen lung, chiar viața.




Nu știu cum vă începeți voi ziua, dar eu, primul lucru pe care îl fac, aproape cu ochii închiși, este să deschid frigiderul. Trebuie să mărturisesc că, nu de puține ori, treaba asta s-a încheiat și cu înșfăcarea primului lucru care îmi ieșea în cale, și trimiterea sa direct în stomac. Iar consecințele acestei acțiuni se cam întindeau cu nerușinare pe durata unei zile întregi.


Dimineața, mai ales dacă facem un pic de mișcare, avem nevoie de carbohidrați ca să ne simțim ok, și ca să nu ne mai fie foame.
Problema este că nu toate formele de carbohidrați sunt benefice pentru organismul nostru. De pildă, să luăm pastele sau pâinea albă. Acestea sunt alimente care își eliberează rapid carbohidrații. De aia senzație enormă de sațietate de imediat după o masă cu așa ceva, trece în extrem de puțin timp. Dar caloriile, din păcate, nu trec odată cu ea. Și uite așa simțim din nou nevoia să mâncăm și mai adăugăm ceva calorii la cele de dinainte.



Avem nevoie de carbohidrați cu eliberare treptată. Ovăzul, după părerea mea, este cam cel mai bun candidat.
Apoi, m-am gândit că nu ar stricat un pic de bifidus. Așa că am ales și un iaurt pentru combinație. 
(Mie îmi place Activia simplu, dar ar trebui să meargă cam orice tip de iaurt.)

Apoi ceva pentru energie: fructe.

Pentru îndulcire: tot fructe.
Niște topping-uri la alegere. Și gata!
Așa arată o decizie asupra micului dejun într-o zi obișnuită de-a mea. :)



Nu vă speriați! Sunt un om normal. Și fac și eu, ca restul, muuulte alegeri proaste. Dar în dimineața asta am zis "NU" diavolului nutriționist de pe apetitul meu.

E ok să mai călcăm strâmb uneori.

Dar foarte important este ca la final de săptămână/zi să facem un bilanț și să constatăm că suma alegerilor greșite este mult sub cea a alegerilor corecte.



O să auziți multe despre diete care vă spun exact ce și la ce oră să mâncați. Vă forțează să renunțați la multe.
Alooo! Este vorba despre wellness în toată treaba cu alimentația sănătoasă și arătatul bine.
Nu există niciun motiv posibil pentru care trebuie să transformăm tasta în holocaust!
Eu am să repet pentru oricine, ori de câte ori va fi nevoie:
nu există o metodă general valabilă care să dea rezultate pentru toată lumea.
Fiecare din noi are un anumit sistem de ecuații în problema frumuseții, unde trebuie aplicată metoda proprie de rezolvare aka slăbire (de exemplu).
Ce fac eu aici, este să încerc să vă ofer niște soluții, niște variante care ar putea merge. Vă dau niște idei. Dar nu am să fiu niciodată de acord cu dietele stas. Drastice. Exagerate. 



Fiind zise cele de mai sus, urmează o rețetă extrem de simplă, perfectă pentru un mic dejun care anunță o zi extraordinară.


Ingrediente:
  • 1 portocală
  • 1 banană mare
  • 1 iaurt activia
  • 50 grame fulgi de ovăz
  • Topping: stafide, arahide coapte, un sos de caramel sau ciocolată.

Metoda:

Se amestecă toate ingredientele de mai sus în blender, sau se pasează cu mixerul vertical.
Pe deasupra punem arahide tocate, stafide, sos de ceva, etc.


În încheiere am să îmi cam cer scuze pentru toate imaginile postate, 
acum mi-am dat seama câte am pus, dar am să le las așa.
Prea multă lehamite de reeditare.

Îmi cer scuze și dacă am fost incoerentă pe alocuri: n-am dormit noaptea trecută, iar postarea am editat-o în pauzele de învățat (mda. presisiunea doare).

Vouă vă doresc multă inspirație atunci când o să mai trebuiască să vă decideți (indiferent de subiect). Și nu uitați că viața fiecăruia este oglinda propriilor alegeri.


sâmbătă, 16 mai 2015

Ruladă de pui cu cremă de brânză și spanac



Ce vă propun weekend-ul ăsta?
Păiii... ca de obicei: răsfăț cu puține calorii.
Rețeta asta vine direct din categoria: "ce putem să facem cu puiul?"
Sincer, este primul tip de carne pe care pun mâna, instinctiv, oricând în hipermarket.
Deși... uneori ajung acasă și mă lovește plictiseala, cu mintea plină de aceleași idei cu gust de pui rotisat, piept la grătar, aripioare picante coapte sau copănele pregătite la abur și apoi trase la tigaie. Simt nevoia să ies un pic din tiparele astea în care mă îndeasă antecedentele de degustător la masa bunicii.
Uite una din pilele cu care tocesc drevele celulei tradiționaliste în care-mi mai fac veacul uneori (ei... haide! nu chiar veacul... că deh! N-am eu atâta timp de pierdut prin celule mentale cu gherghef pe pereți.


Mă gândesc că o să vă prindă bine și vouă o ieșire așa din monotonia alimentară impusă de dietă/tradiție. Plus că este destul de drăguță și estetic toată treaba asta de aci din farfurie. :D
Deeci.. dacă aveți invitați la masa de duminică, fie ea și nepusă masa asta, merge să trântiți repede o ruladă de pui cu o garnitură de fasole verde.


Ingrediente:
  • 4 bucăți de piept de pui
  • 1 pungă de spanac congelat porționat
  • măsline verzi umplute (7 - 10 măsline)
  • cremă de brânză light (200 - 300 grame)
  • pesmet
  • 2 ouă
  • un pic de ulei de măsline
  • sare, piper

 Metoda:

1. Spargem ouăle într-un castron și le batem cu un praf de sare și un pic de piper.


 2. Pentru crema de brânză avem 2 opțiuni:
Ori o turnăm în blender, ori folosim o spatulă sau lingură și amestecăm în ea până devine cremoasă.
Amestecăm și un pic de ulei de măsline.

 
3. Spanacul îl spălăm și îl scurgem bine.
Dacă folosim blenderul, îl aruncăm peste crema de brânză.
Dacă nu, îl mărunțim foarte bine și îl amestecăm cu crema de brânză.


4. Măslinele:
Cazul blender: le aruncăm peste amestecul cu cremă de brânză și spanac.
Cazul fără blender: le mărunțim al naibii de tare și le punem peste crema cu spanac.


Bine ar fi, dacă ai, să folosești blenderul.
Consistența obținută este mult mai plăcută.
Pulsează cât consideri de cuviință.

 
5. Pieptul de pui se bate cu ciocănelul pentru șnițele până se aplatizează ok.
Apoi se pun 2-3 lingurițe de umplutură, ce se distribuie uniform pe suprafața bucății de carne, și se rulează.



 6. Se dă ruloul astfel format prin ou, apoi prin pesmet.
După asta, îl rumenim 3 - 5 minute în tigaie pe o parte.


Așezăm rulourile în tavă, cu partea cea mai rumenă în sus.
Lăsăm în jur de 45 de minute, sau cât e nevoie pentru a se găti ca lumea carnea.
(La mine au fost suficiente 45 de minute).

 

Mda. Știu.
Arată mult mai bine tăiată.
Și aste este și sugestia mea de prezentare.
După cum am spus, nu amestecăm proteinele cu carbohidrați, așa că putem să servim rulada cu o garnitură de păstăi de fasole trase la tigaie cu busuioc, usturoi și oregano.


 Îndrăznesc să spun că asta este genul de mâncare pentru care abdomenul tău îți va mulțumi.
Fără balonare, fără dureri de stomac, fără tot ce urâm noi toți, deopotrivă, mai tare pe lumea asta.


Are și puține calorii, și destul de puține grăsimi.
Așadar e 100% Gâză approved!

Ei bine...
Eu nu mai am cine știe ce de zis.
Vă las să vă decideți pentru cum o să arate masa de duminică.
Vă las cu rugămintea să faceți o alegere corectă.

 
Nu dați iama-n primul Mec sau KFC care vă iese în cale.
Nu mergeți în mall să vă îndopați cu paste sau cartofi prăjiți sau mai știu eu ce alte porcării.
Nu comandați o mizerie de pizza cu gândul că "mănânc acum 1/3 și mai rămâne și pentru mâine".
Știm amândoi că e bullshit și că nu o să mai rămână nicio firmitură după 20 de minute de când băiatul de la Jerry's a pus picioru'-n fața blocului.
Luați-vă 20 de minute pentru prepararea rețetei de azi și o să împăcați și gustul, și stomacul și conștiința și fizicul.


Corpul tău se schimbă câte puțin în bine cu fiecare alegere corectă pe care o faci.
În rău se schimbă de 3 ori mai mult și mai rapid cu fiecare alegere neinspirată făcută.
Așa că... totul stă în mâinile tale din punctul ăsta de vedere.