De ce melitzanosalata și nu salată de vinete direct? Sunt eu un pic (sau mai mult) hipsteriță? Îmi place cum sună asta? Sau este vorba despre o altă rețetă de salată de vinete? Răspunsul e în toate împărțit și în niciuna întreg.
Deci, da! Sunt o hipsteriță căreia îi place al naibii de mult cum sună "melitzanosalata" și care este la dietă, așadar varianta asta de salată de vinete vine ca o mănușă în vremuri de detoxifiere de după epoca ciocolatei și a clătitelor care s-ancheiat nu cu multe zile în urmă.
Melitzanosalata este sora skinny din Grecia a salatei noastre românești de vinete. Fără pic de maioneză sau ulei "pe coapse", Meli este top-modelul delicios pe care vrei să-l ai pe podiumul de pâine prăjită al micului tău dejun.
Și ce o face să fie atât de skinny(probabil că vă întrebați)? Lipsurile. Grecii sunt un popor sărac. Iar asta se reflectă foarte clar până și în felurile lor tradiționale de mâncare. Rețetele lor au, în general, puține ingrediente, iar asta le face, pe multe dintre ele, îngerașii câștigători de pe umărul tău când încerci să faci alegerea corectă la dietă fiind :)
Nu știu cât au reușit să convingă cele câteva vorbe de cultură culinară de mai sus, dar am să contiui postarea cu rețeta pentru cazul în care am pătruns acolo unde trebuie, fie acest "acolo" curiozitate sau poftă.
Ingrediente:
- 3 vinete potrivite (cam 900 de grame)
- 4 - 5 căței de usturoi (sau mai puțin, după gust)
- zeama de la o jumătate de lămâie
- 1 lingură ulei de măsline
- 1-2 linguri boia de ardei dulce
Metoda:
1. Spală bine vinetele.
Nu le curăța de coajă.
Coace-le pe hârtie de copt timp de vreo oră, sau până crezi că sunt suficient de moi.
Poți face asta cu o zi înainte să prepari efectiv salata.
E bine să stea măcar câteva ore deoparte după ce s-au copt.
Pur și simplu: cu tot cu coajă pe ele, așa încât conținutul să capete aroma ușor smoky de la coajă.
2. Desfă ușor vinetele și scoate-le conținutul cu o lingură.
3. În acest punct, dacă vinetele au fost coapte suficient, conținutul lor va putea fi pasat ușor chiar și cu furculița sau un zdrobitor de cartofi.
Pentru cei ce au, un blender este de asemenea o soluție, și încă una mult mai rapidă.
Altfel spus, odată ajunși la acest
pas trebuie să amestecați usturoiul tocat mărunt, boiaua, zeama de
lămâie, puțină sare, uleiul de măsline și conținutul vinetelor coapte.
Apoi pasați acest amestec cât de bine puteți, folosind una dintre cele două metode de mai sus.
Poți servi salata, așa cum probabil că știi deja sau intuiești, la micul dejun, pe felii de pâine prăjită.
Prânzul este și el, mai sărac în calorii cu salata de vinete pe post de garnitură și o bucată de somon sau de piept de pui la grătar.
Cina cu salată de vinete și chips-uri sau pită.
Eu am ales să o servesc cu crackers cu susan.
A rezistat foarte bine și la frigider pentru vreo 3 zile, deci am avut ocazia să o includ și în micul dejun, prânzul și cina pe rând, în câte una din cele 3 zile de păstrare.
A fost extraordinar de bună și nu am simțit nicio diferență de gust comparând cu salata noastră românească de vinete.
Dar cu siguranță silueta mea a simțit diferența, iar sistemul meu digestiv încă și mai mult.
După ce am făcut asta nu am reușit să îmi mai explic care este rolul maionezei în toată treaba cu salata asta.
Și de ce atâta ulei de floarea soarelui?
Varianta asta este, cu siguranță singura pe care am să o folosesc de-acum.
Înainte să închei postarea, vreau să mai fac câteva mici trimiteri în zona de "știați că".
So... Știați că... salata de vinete se regăsește printre felurile tradiționale ale multor culturi și extrem de diferite între ele.
De exemplu, una dintre cele mai populare variante ale sale este cea numită Baba Ghanoush, și tradițională în Liban, Israel, Siria, etc.
Mai avem și moutabel.
Aceasta este varianta mai condimentată a Baba Ghanoush.
De obicei, pe lângă vinete coapte și afumate, în moutabel se pune și pastă de tahini, semințe de rodie, ardei afumat și copt, chimen, ceapă etc.
De obicei în bucătăria armenească o să găsim denumirea și asezonarea aceasta.
Kashke Bademjan în Iran sau Patlıcan beğendi în Turcia, servită cu pastă de secară în primul caz sau cu carne caldă în al doilea, tot vânăta rămâne de bază în acest fel de mâncare.
Varianta siciliană cu vânătă și ardei fript tocate și amestecate cu țelină, măsline, capere și sos dulce de smântână, într-un singur cuvânt: Caponata.
Au vinetele locul lor și în bucătăria franceză?
Dacă zic "aubergine caviar", răspund și la întrebarea asta.
Vânătă coaptă decojită și amestecată cu usturoi, roșii, ulei de măsline și suc de lămâie.
Cam așa s-ar traduce Aubergine Caviar.
Am obosit să tot enumăr țări unde salata de vinete are cetățenie, dar dacă vreți să fiți șocați, consultați pagina de wiki a drăcoveniei.
Eu vă mai spun doar un mare și din toată inima : "Spor la gătit și poftă mare!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu