vineri, 10 iunie 2016

Salată cu avocado și ou


Sunt luni bune de când eu nu am mai trecut pe aici. Am să-mi strâng toate motivele în celebra zicală "life happens!" și am să merg mai departe.
Nu pierd foarte mult timp cu vorbitul despre mine, căci știu că deși eu am cam tras chiulul de pe blog, voi ați trecut pe aici și m-ați tot întrebat (pe unde m-ați mai prins) dacă mă întorc. So... iacătă-vă și răspunsul: verde-n față cu ou și avocado.


De ce am ales să revin cu o rețetă atât de banală?
Poate pentru că, de la o vreme, am început să gust simplitatea cu alte papile.
Și aș vrea să transmit un ecou al acestei noi etape din viața mea pe o rază cât mai mare.
Ar mai fi și faptul că ieri a fost Înălțarea. Și nu prea mă-mpac eu cu tradițiile ori religia, dar știu că voi aveți acum o adunătură de ouă fierte bune de nimic.
Primul pas către reciclare: urmăriți rețeta de mai jos ;)


Ingrediente:
  • 3 ouă fierte (tare)
  •  zeama de la 1/6 lămâie
  • 2 avocado medii ca mărime
  • ceapă verde
  • 1 linguriță de muștar clasic
  • 2 lingurițe de iaurt grecesc
  • sare și piper
 
Metoda: 

1. Se pun ouăle la fiert. Cu multă sare. Ca să se decojească  mai ușor.
Vrem ouă tari la final. "Zeamă-less". Deci lăsați-le suficient pe foc.
Puteți testa scoțând un ou și învârtind-ul pe masă.
 Dacă are stabilitate, mai lăsați-l maxim 5 minute în cratiță.
Dacă aveți ouă gata fierte, cu atât mai bine.
Oricum vor trebui lăsate la răcit micuțele elipsoide cu coajă.
 
2. Între timp, pregătiți cei 2 avocado.
Despre cum alegeți un avocado puteți afla mai multe în acest video.



Fiecare avocado va fi secționat pe jumătate.
Conținutul fiecărei jumătăți va fi "descărcat" cu o lingură într-un bol. 
Apoi vom zdrobi acest conținut cu o furculiță, sau folosind un mixer vertical ori unul de mână.
Trebuie obținută o pastă. Prin urmare, recomand folosirea unei unelte mai puternice decât o furculiță. Poate un zdrobitor de cartofi, dacă chiar nu aveți un mixer de niciun fel.
 

3. Peste pasta de avocado, adăugați zeama de lămâie.
Ajunge în jur de o lingură de zeamă.


4. Peste pasta de avocado adăugați iaurtul și muștarul apoi amestecați bine.
Apoi tocați ceapa verde (fără bulb = partea albă), în același bol.



După ce s-au răcit, decojiți și tocați mărunt ouăle fierte. Acestea vor fi adăugate la salata în devenire.

5. Amestecați bine totul. Asezonați cu sare și piper după gust.


Șiiiiiiiii: voila! 
Rezultatul este o salată ușoară de vară, sănătoasă și gustoasă.


Și dacă vă spun că prepararea durează sub 10 minute, fără fierberea ouălor, vă ridicați de pe scaun și mergeți către bucătărie?


Între timp, am mai pus o poză. Poate, poate vă convinge dumneaei.


Gata. V-am pupat și vă las sănătoși (sper) și cu o rețetă de încercat (încă sper).


duminică, 23 august 2015

Iar zuchinni.


Iar zuchinni. Mda. Iar, pentru că mie îmi place mult de tot verzișorul ăsta, iar în următoarele săptămâni nici nu o să coste mulți verzișori, așa că... uite încă o rețetă în care dovlecelul e star!
Co-starring: porumbul dulce.
Toată acțiunea are loc... în niciun caz în tigaie, sfârâind într-o tonă de ulei încins care prezice colăcei pe talia voastră și mult surplus de grăsime pe șolduri.
Acțiunea are loc în cuptor.
Pe o hârtie de copt curată și fără pic de grăsime.

Haideți deci să mergem către actul 2 al poveștii, unde prezentăm actorii din filmul ăsta care o să își mute acțiunea, foarte curând, în stomacul fiecăruia dintre voi.

 
Ingrediente:
  • 1 zuchinni de 400 - 500 grame
  • 1 conservă de porumb dulce de 300 grame net
  • 150 de grame de cașcaval
  • 100 grame de făină
  • 2 ouă mari
  • un pic de oregano, busuioc, usturoi granulat
  • puțin piper și puțină sare

 
 Metoda:

1. Spală și curăță zuchinni-ul. 
E în regulă dacă mai râmân dâre subțiri de coajă.
Dar să nu fie mai mult de 20%, 
ca să nu amărască prea tare preparatul.
Dă-l pe răzătoarea mare pe zuchinnel și presară sare.
Apoi lasă-l 10 minute.
Scurge excesul de apă din zuchinni
(cu mâinile sau într-un prosop).


2. Scurge lichidul din conserva de porumb
și scoate boabele de acolo.
Toarnă-le apoi peste zuchinni.


3. Adaugă făina și cașcavalul ras.
Plus condimentele.


4. Sparge ouăle în bolul cu restul chestiilor 
și amesteca bine cu mâna.

 
5. Formează niște gogoloaie în mână, 
apoi turtește-le, formând vreo 10 - 12 
pancakes (clătite americane).
Poți alege să le prăjești în tigaie,
sau, așa cum recomand eu,
să le coaceți în cuptor, pe hârtie de copt.
Cuptorul ar trebui să fie preîncins, 
bineînțeles.


Un altfel de pancakes.
Deloc dulci.
Dar ideea perfectă pentru un mic dejun
sățios, gustos și sănătos.


Mie mi-au ieșit 9 bucăți uriașe, dar le puteți face
mai micuțe.
Asta e o chestiune de preferință.

În orice caz, le recomand pentru orice masă 
a zilei, eventual cu un pic de iaurt grecesc
și/sau niște mujdei de usturoi.


Nu durează mai mult de 10 minute prepararea, 
iar în cuptor vor sta cam 1h maxim.
Depinde foarte mult de tipul de cuptor pe care îl folosiți și
de temperatura la care alegeți să le coaceți.
Va trebui să le verificați cam la 20 de minute așa.
Iar când este rumenă partea de jos,
întoarceți-le și lăsați să se rumenească și cealaltă parte.
Desigur, dacă le prăjiți în ulei nu durează mai mult de
15 minute cu totul
(pe o parte și pe alta).
Dar am zis:
Sfatul meu este:
Go with the oven, baby!


Atât.
Gata.
Închei cu clasicul pupic de Gâză.
Și vă doresc o săptămână...
cu mult gust!


miercuri, 19 august 2015

Fără zuchinni... vara e pustiu!


Zuchinni?
Dapsi! Știți voi.. Dovlecelul ăla verde pe care l-ați zărit măcar cu coada ochiului prin hipermarket.
Ei bine... Cu extraterestrul ăsta bostanicos se pot face multe.
Dar ca să putem ajunge la multe, trebuie să fie și un moment în care să pornim cu una.
Așa că, iată una:
o rețetă cu zuchinni de mai că o să muști și din furculiță!


Mai întâi să cumpărăm ce ne trebuie, zic!
Și mai zic și că majoritatea lor or să se găsească prin vreun colț al cămarei.
Așadar... ingrediente:
  •  100 grame mălai
  • 100 grame pesmet
  • 150 grame cașcaval
  • 1.5 kg zuchinni
  • 200 grame brânză (de capră sau feta) sărată
  • 3 ouă
  • piper

 
 Și pașii de urmat sunt încă și mai la îndemână decât ingredientele:


 1. Se încinge cuptorul.
----------------------------------------------------------
2. Se spală zuchinni și se curăță de coajă, 
dar nu de tot.
 Pentru culoare mai poți lăsa, 
pe ici pe colo, 
câte o dâră de coajă.
Se dau pe răzătoarea mare.
Se scurg în mână bine, 
până se elimină excesul de apă din ei. 

-------------------------------------------------------------
3. Bate ouăle cu un pic de ulei, sare și piper.
Amestecă-le cu zuchinni ras și brânza rasă.
Toarnă compoziția în tavă.

--------------------------------------------------------------
4. Formează crusta amestecând:
cașcavalul ras,
cu pesmetul și mălaiul.
Amestecă foarte bine cu mâna, 
până ce cașcavalul se acoperă ca lumea
cu făinoasele.

--------------------------------------------------------------

 5. Presară crusta peste compoziția din tavă.
Acoperă tava cu foiță de staniol.
Dă totul la cuptor pentru 40 de minute.
(cuptorul de la aragaz).
Apoi descoperă tava și mai las-o încă 40 de min în cuptor.


Se servește, de preferat, caldă.
Eventual cu un pic de smântână sau iaurt grecesc pe deasupra.

Și ca să scurtez postarea, că nici nu prea mai sunt multe de spus,
poza care urmează este și poza finală a zilei!

Hai să ne vedem cu poftă și data viitoare!


luni, 17 august 2015

Nectarina de revenire


Mda, oameni... Gâză is back!
Și am sacul plin cu rețete rapide și ușoare care mai că se fac singure și nimic altceva! O vară corporatistă (plus activitățile extra) și prea puțin timp liber. Așa se face că a trebuit să încep să minimizez timpul alocat gătitului. Mâncare cât mai ușoară și cu puține ingrediente.
Asta este, mai nou, deviza din bucătăria Gâzei.

Așa căăă... haideți să reîncepem în forță bucătăreala, și să pregătim ceva dulce și rapid. Așaa.. foarte de vară și extrem de light.



   Ingrediente:
  • 2 nectarine mai mari
  • 2 lingurițe de zahăr brun
  • un pic de unt
  • o linguriță de miere
  • 4 biscuiți
  • 200 grame de ricotta
  • 100 gr iaurt cremos
  • 100 grame feta/branza de capra
 
Metoda:
1. Spală nectarinele, taie-le în jumătăți, îndepărtează sâmburele.
Unge fiecare jumătate cu un pic de unt și presară zahăr brun.
 

2. Pune jumătățile pe grill cu fața tăiată în jos și lasă-le vreo 20 de minute.


3. "Freacă" ricotta, cu brânza de capră (sau feta) sfărâmată și cu iaurtul până obții o cremă.
Poți folosi și mixerul/mixerul vertical, dar foarte puțin și la viteză mică.
Cu o seringă pentru ornat pune crema peste nectarinele coapte.
Adaugă un pic de miere și biscuit sfărâmat.


Nu ai de depus mai mult de 10 minute de efort.
Și într-o jum de oră ai un desert fantastic cu care să te delectezi într-o după-amiază de august.
Așadar, dă-i o șansă!
Și haide să sărbătorim cu nectarine reîntoarcerea Gâzei în Oceanul Internet.
 
 

sâmbătă, 20 iunie 2015

Cremă de mazăre cu gust "afumat"


Și acum... în amintirea aparatului căzut (la propriu) la datorie.
O rețetă mai veche, și pe care abia acum, când am ceva timp am reușit să o scot de la naftalină.

Intenția este să aduc un gust ușor, rafinat, dar în același timp puternic în casele voastre într-un weekend de vară.


 Acum, nu voi mai lungi mult "agonia" de dinaintea prezentării efective a rețetei, dar am să fac o precizare: eu nu mănânc porc. Nici măcar de Crăciun. Nu mănânc sarmale, chiftele, perișoare sau orice altceva cu carne de porc. Aici am pus niște afumătură. Foarte puțină. Cât să dea gust. Nu am vrut o cremă de mazăre banală cu gust de mazăre fiartă și ceva legume pe lângă.


Don't worry! Nu e vorba de multă afumătură și nu o să moară nimeni din cauza asta. Nu trebuie să ne limităm și să nu punem un pic de gust doar pentru că știm noi că ingredientul ăla (aici afumătura) are multe calorii și grăsimi. Oameni buni: moderația este elementul cheie când vine vorba de păstrarea greutății. Punem un pic de afumătură și grăsime aici. Ne place. Ne simțim sătui la final. Asta ce înseamnă? Că nu mai simțim nevoia de a da iama-n shaormeria de la colț după masa de prânz.
Frustrarea este ceea ce ne face să simțim că nu "ne-am săturat". Dacă mănânci ceva pe gustul tău. La final o să fii satisfăcut. O să te simți plin. So ai completat o masă de prânz cu mult mai puține grăsimi și calorii, decât dacă ai fi continuat cu un burger sau mai știu eu ce chestie "de care ți-e poftă".




Ingrediente:
  • 1 kg de mazăre congelată
  • 2-3 cepe micuțe
  • câțiva căței de usturoi
  • 100 de grame de mușchi afumat sau kaizer
  • 1 morcov mare
 

Metoda:

1. Se toacă ceapa mărunt, morcovii, afumătura și usturoiul.


 2.  Rumenim afumătură un pic în tigaie.
Puteți folosi și ulei de măsline. Dar nu mult.


După ce începe să se rumenească un pic afumătura, puneți morcovii în tigaie.


După  3-4 minute adăugați ceapa și usturoiul și lăsați pe foc, tigaia acoperită cu un capac, până încep un pic să se înmoaie legumele.


Adăugați și niște cimbru mai spre final, pentru gust.


3. Punem mazărea într-o cratiță, și supă de afumătură / pui peste ea.
Cam 1l sau 1.5l ar trebui să fie de ajuns.
Adăugăm și ingredientele pe care le-am tras la tigaie.
Fierbem până ce bobul de mazăre este gătit cum trebuie - moale pe punctul de a se sfărâma.
 Cam 45 - 50 de minute ar trebui să ajungă.
Focul să nu fie foarte mare. Mediu e perfect.

Stingem focul și pasăm ce e în cratiță cu un blender/ mixer vertical.
Aveți grijă să fie cât de cât puternic blenderul.
S-ar putea să fie un pic cam dure bucățelele de afumătură.
De asta zic.
Nu uitați să scurgeți zeama într-un castron
înainte să începeți pasarea.
În funcție de ce consistență doriți, mai adăugați niște zeamă din castron. 


Șiii am obținut chestiuța din imagini.
Careee se poate mânca rece. 
Caldă. 
Cu lingurița. 
Pe pâine prăjită.
Cu crackers.
Cu lipie.
Cu smântână.
Cu covrigi.
Ornată cu bucăți de afumătură prăjită.
Merge într-o mie de combinații.
E ușoară și al naibii de gustoasă.

 Are eticheta de "Gâză Approved". 
Puteți să mi-o puneți în cap dacă nu vă place.
Aș prefera ca ultima acțiune să se întâmple la figurat.
Darr... Dacă mă prindeți și se întâmplă să aveți cratița cu voi... "go for it".

Hai poftă bună și nu mă urâți! ^_^