duminică, 21 decembrie 2014

Sarmale cu ciuperci: vegetariene + vegane



Cu ceva timp în urmă aveam poftă de sarmale, dar stomacul nu prea era de acord cu a-mi face năravul ăsta.
Ceva ușor părea o alegere mult mai potrivită după o evaluare rapidă a stării mele de sănătate.
Nu prea sunt eu obișnuită să renunț, așa că am decis că o porție de sarmale ușoare e cea mai bună soluție pentru problema de față.
Și de unde toată greutatea din sarmalele clasice?
Carnea tocată a primit ciocanul de "vinovat".
Eliminăm carnea din sarmale și s-ar putea să scutim pancreasul și/sau colecistul de câteva lacrimi.
Am scăpat și de varza murată și am folosit varză proaspătă în loc.
Ce a ieșit a fost peste așteptări. :D

Eu nu sunt o persoană religioasă, nici măcar credincioasă.
Dar am învățat să accept și să iau ca atare credințele și obiceiurile celor din jur, indiferent cât de lipsite de sens mi se par mie.
Așa că rețeta asta, puteți spune că este o rețetă de post, pentru cei ce urmează genul acesta de regim alimentar în perioada de dinainte de Crăciun.

 
 Haideți să trecem la treabă și să dovedim că românul mănâncă bine și mănâncă sarmale și dacă ține post, dacă e la dietă sau dacă-l ține-n loc stomacul.

Ingrediente:
  •  1 varză de 1.5 - 2 kg
  • 1 l de suc de roșii
  • 500 grame ciuperci
  • 150 grame orez
  • 1 - 2 ardei roșii
  • 2 - 3 foi de dafin
  • 1 ceapă mare
  • 1 - 2 linguri ulei de măsline
  • 2 - 3 căței de usturoi
  • boia de ardei dulce
  • cimbru uscat
  • rozmarin
  • busuioc
  • ardei iute dacă vă place să mâncați picant


Metoda:

1. Spală bine varza și curăț-o de foile uscate sau zdrelite de la suprafață.


2. Taie partea de jos a verzei.
Partea tare/cotorul trebuie retezată pe toată lungimea ei.


3. Pune varza așa întreagă într-o cratiță mare, apoi acoper-o cu apă.
Lasă pe foc până ce apa dă în clocot, apoi începe să desprinzi foile exterioare, pe măsură ce acestea se înmoaie.
Oprește-te la 10 - 15 foi, și păstrează restul de varză pentru a o mărunți și pune pe fundul cratiței.

Dacă folosiți varză murată, nu mai este nevoie să completați acest pas.
Etapa aceasta are rolul de a moleși funza de varză așa încât aceasta să poată fi manipulată ușor.


4. Se spală și se curăță ciupercile.
Se spală și legumele și orezul.
Bine ar fi ca orezul să îl spălați din 4 ape ca să eliminați excesul de amidon de la suprafață.


5. Se toacă mărunt ceapa, ardeiul iute și usturoiul.
Ardeiul gras se taie cubulețe.


6. Se călesc ceapa și usturoiul în ulei de măsline 3-4 minute, până capătă o culoare ușor străvezie.
Zic să alegeți o tigaie cât mai încăpătoare, căci tot aici urmează să vină și restul ingredientelor pentru umplutură. :)


7. Se adaugă ciupercile peste ceapă.
Se mai lasă încă vreo 5 minute.


8. Adăugăm și ardeiul și lăsăm 2 - 3 minute, amestecând din când în când și presărând și niște busuioc, rozmarin, un pic de cimbru, boia de ardei dulce, poate și condimente pentru sarmale.
Apoi adăugăm orezul.
Lăsăm 1 - 2 minute, după care turnăm 100 ml de suc de roșii.
Când începe să se absoarbă sucul de roșii mai turnăm 100 ml.
Și amestecăm ocazional în tigaie.
Urmează și ultima sută de mililitri turnată peste compoziția din tigaie atunci când se absoarbe cea de-a doua sută.


Mai jos aveți varianta cu mult orez... Am exagerat eu un pic cu orezul prima oară când le-am făcut.
A doua oară am constatat că 150 grame reprezintă cantitatea ideală. :)


9. Luăm câte o foaie de varză opărită și punem 1-2 linguri de umplutură, în funcție de dimensiunile foii.


10. Rulăm foaia de varză cu îndoirea și prinderea în interior a extremităților , așa încât să nu se desfacă sarmalele în timpul fierberii.

V-aș relata mai pe larg tehnica mea dar cred că mai tare am să vă sperii decât să vă dumiresc, așa că mizez pe faptul că vă veți prinde la fața locului cum se face, așa cum s-a întâmplat și în cazul meu :D


11. Într-o cratiță încăpătoare, așezăm frunze tocate din varza rămasă, apoi începem să aranjăm sarmalele cât de bine și înghesuit putem.


12. Turnați apă peste, cât să APROAPE acoperiți sarmalele.
Apoi adăugați 300 ml suc de roșii.


13. Presară cimbru și câteva foi de dafin.


14. Așează un capac peste cratiță ca să se gătească mai repede și ca să nu scadă mult zeama și să nu fie nevoie să tot adăugați apă, ceea ce subțiază nu numai ceea ce înseamnă textură ci și gustul preparatului.

La foc mic, 45 de minute și cu capac.
Așa se rezumă acest pas.


15. Se completează cu suc de roșii cantitatea de lichid din cratiță, până trece de sarmale.
Apoi se dă cratița le cuptor pentru încă vreo oră.
În felul acesta, la final, foaia de varză o să se topească-n gură de-a dreptul :)
Tehnica aceasta am învățat-o de la mama și funcționează întotdeauna, deci nu dați skip la acest pas ;)

Cât sunt la cuptor sarmalele, cratița va fi descoperită.
În concluzie, ele vor scădea.
Aveți grijă și verificați din când în când cratița căci dacă scade prea mult lichidul s-ar putea să ardeți sarmalele.
Dacă vi se pare că nu mai este deloc lichid în cratiță mai adăugați suc de roșii.


Am servit sarmalele cu iaurt grecesc cremos și nu foarte gras.
După toate aparențele, o porție de trei a reușit să țină de foame câteva ore bune.
Ca să nu mai zic că a fost foarte gustoasă.


O să mai spun că rețeta este friends approved.
Nu știu cât de mult înseamnă asta, dar ar trebui să fie ceva, nu? :D

Să vedem deci dacă mâncați sarmale fără carne de Crăciun și sfidați tradiția un pic. ;)



sâmbătă, 20 decembrie 2014

Salată-desert de morcovi cu măr și portocală


Despre salata asta pot să spun multe și nimic.
O adevărată poveste mă leagă de acest preparat și multe cuvinte ar putea scrie pagina asta de istorie. Dar cum poveștile de viață nu fac obiectul acestui blog culinar, am să mă concentrez pe a spune nimic - nimic care să vă convingă să o încercați. De ce nimic? Pentru că rețeta este așa de simplă, iar combinația aceasta de ingrediente pare atât de nepotrivită (dacă nu ai mai încercat-o înainte) încât nu am cum să te conving să îi dai o șansă doar descriind modul de preparare. Dacă însă alegi să riști puțin și sacrifici 20 de minute din timpul tău... garantez că sacrificiul nu va fi în van.


 După presiunea pe care or să o pună preparatele tradiționale pe stomacul vostru de sărbători... zic că este bine venită o salată ușoară, extrem de aromată și de gustoasă, așa încât trecerea de la cozonac la salată să nu fie așa dureroasă. :)


 Țineți minte ce vă spuneam despre salate și de ce nu prea ne potolesc ele foamea de obicei?
Ei bine... Cele ce dau plusul de sațietate sunt stafidele.
Gustul dulce al acestora, printre altele, fac din acest preparat o salată-desert de senzație.
Verdictul meu la prima degustare a fost: "Este cea mai bună salată pe care am mâncat-o până acum." :o


Ingredientele... 
Nu sunt multe și nici greu de găsit sau scumpe.
Precis:
  • 1 morcov mare sau 2 mai micuți
  • 1 măr mare (cam 250 - 300 grame)
  • 1 portocală coaptă bine, cam de același gramaj cu mărul
  • 50 grame de stafide
  • 150 grame de iaurt cu vreo 2 - 3.5% grăsime
  • 1/2 lămâie

Metoda:
1. Se dă morcovul pe răzătoarea mare, pe lung. 
Aceasta, bineînțeles, după ce l-am curățat și spălat.

2. Se curăță portocala de coajă și de pielițe.
Se taie cubulețe și se adaugă peste morcov.

3. Mărul se spală bine și se curăță.
Se taie pe jumătate și se dă pe răzătoarea mare.
Se adaugă peste morcov și portocală.
Ar fi bine ca mărul să fie ultimul curățat, el fiind cel mai problematic din cauza oxidării.
Încă o sugestie ar fi să stoarceți și un pic de zeamă de lămâie peste amestec după ce ați adăugat mărul.


4. Se presară stafidele.

5. Prepară "dressing-ul" din zeamă de lămâie și iaurt amestecate bine.
Toarnă dressing-ul peste salată.
Amestecă bine.

6. Lasă salata în frigider pentru vreo 30 de minute, ca să se mai înmoaie stafidele și să se întrepătrundă foarte bine aromele.


Dacă spun că obișnuiesc să mănânc salate, iar asta este favorita...
Cred că puteți să faceți și singuri socoteala.
Eu zic că rezultatul la care ar trebui să ajungeți este cel din castronul din imagini :)


joi, 18 decembrie 2014

Tartă cu dovleac fără crustă



Hello, guys!
Se cam încheie anul iar eu am un sac cu rețete nepostate mai mare decât sacul cu cadouri al Moșului.
Aș vrea să închei cu tot ce înseamnă 2014 în rețete, așa că încerc să postez cât de mult și de des am să pot în următoarele 2 săptămâni. 

Aleg să dau startul "maratonului de blogăreală culinară de iarnă" cu o rețetă ușoară din toate punctele de vedere și de... toamnă :))
Așadar... cum vă sună o tartă cu dovleac fără crustă și perfect dietetică.
Genul de desert care nu se depune pe coapse și pe care îl mănânci atnci când vrei să îți păstrezi abdomenul plat.


Să vedem ce nu are...
Păăi... nu are grăsimi, nu are zahăr și nu are multă făină (3 - 4 linguri intră la categoria semi-neglijabil ... zic eu!).
Are, în schimb, o textură cremoasă, o aromă irezistibilă și, deși fără zahăr, un gust dulce de-a dreptul fabulos.

Eu am avut o revelație în momentul în care prima bucățică de tartă mi-a atins papilele. Să vă mai zic că prepararea a durat sub 30 de minute?
Mai bine vă relatez întreg procesul ca să ajungeți să mă credeți.


Ingrediente:
  • 1 dovleac plăcintar de vreo 2 kg
  • 4 linguri rase de făină (eu am folosit de ovăz)
  • 200 grame cremă de brânză
  • 20 ml esență de vanilie
  • 1 - 2 lingurițe de scorțișoară
  • un vârf de cuțit de nucșoară
  • un vârf de cuțit de ghimbir
  • 4 ouă
  • 50 - 70 grame de miere
  • 150 - 200 grame de iaurt grecesc




Metoda:
1. Pentru primii pași ai nevoie de un dovleac mare.
Unul de 2 kg este perfect.
Taie dovleacul în 2 jumătăți, folosind un cuțit mare și cât mai solid.
Tăiați apoi terminațiile fiecărei jumătăți.


După cum se poate vedea... dovleacul meu s-a cam ramolit în cămară timp de vreo lună până m-am hotărât să îl las să își facă magia.
Dacă și gălbiorul vostru are pete, choose the most simple way: cut them off!


Scoate semințele părților de sus, apoi taie în mai multe bucăți potrivite cele 2 jumătăți.


2. Pune bucățile tăiate pe hârtie de copt într-o tavă în cuptorul preîncins.
Lasă dovleacul în cuptor cam 30 - 45 de minute, sau până se înmoaie ca lumea, și este gata să poată fi transformat în piure.

Atenție! Hârtia de copt este absolut necesară pentru a obține rezultatele cele mai bune.
Un pont bun ar fi să așezați bucățile de dovleac cu fața în jos (și coaja în sus).
În felul acesta se vor coace mai repede, iar textura obținută va fi una mai mult decât soft.


3. Scapă de coaja dovleacului păstrând partea moale, "carnea", pe care o descarci cu o lingură mare sau o furculiță.
Transformă totul în piure folosind un mixer, mixer vertical, blender sau orice altceva, încât să obții o textură cât mai cremoasă.


Mai adugă câteva linguri de miere (2 - 3) în timp ce mixezi piureul.



4. Sparge ouăle într-un bol cât mai mare.
Ai grijă să nu scapi coji prin compoziție.


5. Adaugă mierea.
Eu am folosit cam 50 de grame pentru toată compoziția.
Dovleacul meu a fost foarte dulce și nu am considerat că ar fi necesar mai mult :)
Dar puteți să mai plusați în funcție de gusturi.

Bate ouăle cu un tel pentru vreo 5 - 6 minute, cât de bine poți.


6. Toarnă iaurtul grecesc peste miere și ouă, apoi amestecă bine.


7.  Adaugă piureul de dovleac. Amestecă bine cu telul.



8. Amestecă în compoziție și 3 - 4 linguri rase de făină.


9. Presară scorțișoară după gust.


10. Urmează vârful de cuțit de nucșoară.


11. A venit și rândul vârfului de cuțit de ghimbir.

Atenție la cantitate de ghimbir și de nucșoară!
Acestea sunt condimente extrem de puternice și trebuie folosite în cantități extrem de mici.


12. Cei 20 de ml de esență de vanilie sunt vitali pentru  aroma tartei ăsteia cu dovleac.


13. Omogenizează compoziția cât de bine poți, folosind aceeași armă mortală: telul din oțel inoxidabil.


14. Toarnă compoziția într-o tavă.
Ar fi drăguț să fie o formă de tartă sau un vas de Ena rotund.


15. Lasă tarta la cuptor pentru vreo 45 de minute - 1 oră.
S-ar putea să fie nevoie de mai mult, în funcție de cât de puternic este cuptorul și în functie de cât de apoasă este compoziția.


16. Eu am ars un picuț pe margini toată minunăția, căci am lăsat-o ceva mai mult.
M-am păcălit cu consistența.
E normală ca tarta să nu fie tare sau crocantă la suprafață atunci când o scoți din cuptor.
O să se închege binișor după ce o lași vreo 2-3 ore la răcit.


Atenție!
Este foarte important să lăsați tarta să se răcească măcar pentru vreo 3 ore înainte să o tăiați.


Eu am ales să o servesc cu un "moț" de cremă de lămâie cu ricotta și iaur grecesc home-made, dar merge și cu niște frișcă sau orice altă cremă din comerț.
Știți vorba mea: Fiecare cu convingerile lui!


 Mie mi-au ieșit 6 - 8 porții rezonabile.
Dar sigur o să le mai măriți când o să-i simțiți gustul! ;)


Ca și valoare calorică, nu sunt multe de spus.
Dacă împărțiți toată cantitatea în 6 porții generoase, fiecare va avea în jur de 200 - 250 de calorii.
Adică pe jumătatea unui baton Snickers, și de două ori mai hrănitor.

Uitați-vă numai la ea!
Pot să spun că este atât de moale încât aproape că îți mângâie cerul gurii iar gustul... cu siguranță face mult mai mult decât osteneala de 30 de minute pe care o cere procesul de preparare :)



Eu am folosit o formă de ceramică pentru tartă care s-a cam dovedit a fi micuță pentru toată cantitatea și a mai dat și pe-afară un pic, drept urmare și mi-a mai și murdărit tava, după cum se vede în imagini.

Oricum... Cu sau fără o tavă perfectă... eu recomand rețeta asta cu toată încrederea pe care mi-o puteți acorda.

Poftă să aveți că binișor treceți în spatele șorțului și înaintea cuptorului și vă apucați de treabă!