sâmbătă, 30 august 2014

Budincă de orez cu lapte "No sugar but still have it! (sweetness, nigga', sweetness. )"


La rugămintea celui mai pofticios Olaf din grup (o sa se simtă el... pardon! ea), am să postez rețeta asta de budincă cu orez. 
Eu zic că e un dulce perfect de încercat chiar și pentru un începător. Este simplu de făcut, delicioasă, versatilă (Deci posibilitățile de a te juca cu ingredientele sunt nenumărate, doar laptele și orezul rămân în cantități fixe), este de preferat de o sută de ori unei prăjituri, nu are zahăr... Iar eu am obosit tot scriind motive. :))

Anyways, ăsta este desertul meu preferat atunci când vreau să mă răsfăț cu ceva dulce dar consistent și pretty guilt-free. Cu alte cuvinte, mă ține cam toată ziua fără probleme, deci merită cele 400 - 450 de calorii pe care le aduce (mai mult orezul, că zahăr... nema!).  Și serios acum! Mai bine mâncați delicioșenia asta decât un pachet de biscuiți care are tot atâtea calorii (sau mai multe) și e plin de zahăr și gluten și carbohidrați și nici nu vă ține de foame aproape o zi întreagă.

Așaa... Acum să trecem la treabă că probabil nu mai aveți răbdare, deși prepararea nu durează foarte mult... cam 20-30 de minute :)


Și... Ca să vă și conving... aveți o poză cu rezultatul final mai jos ;)



Ingrediente:

1. 50 - 100 gr de orez (depinde cât de mare vreți să vă faceți porția). Eu am pus 1/2 cană de orez.

2.  1/2 cană de apă. Atât a fost necesar la cantitatea mea de orez.
Ideea este să măsurați cu același vas cu care ați măsurat orezul și să puneți tot atâta apă.
Dacă ați pus 1 cană de orez, veți pune tot 1 cană de apă.

3. 1 1/2 căni cu lapte. Asta în cazul meu. Dacă de exemplu puneți 1 cană de orez, atunci cu aceeași cană măsurați și puneți 3 căni de lapte.

4. 1 lingură de unt (de preferat sărac în grăsimi cât de mult se poate - un 40 - 60 % acolo e ok).
Sau, pentru cei cu o dietă mai hardcore așa... there is always bananas! ;)
Folosiți o banană foarte coaptă pisată.

5. 1 ou

6. 1/2 mână de fructe confiate la alegere.
Eu am folosit stafide și curmale și nu a fost chiar juma' de mână, ci mai degrabă 3 curmale și vreo 20 grame de stafide.
 Cantitatea asta ține de cât de dulce vă place.
Puteți folosi 2 linguri de miere dacă nu aveți niciun fruct confiat la îndemână.
Is up to you!
Că, slavă Domnului, alternativele nu lipsesc!

7. Esență de vanilie.

8. Scorțișoară măcinată.

9. 1/2 linguriță sare.

10. Fulgi de nucă de cocos.

11. Fructe precum mere, sau piersici, sau nectarine, sau prune sau pere, etc.

12. Gem de orice sau piure de mere sau migdale sau orice alte nuci pentru servire. V-am zis! Rețeta este foarte versatilă, iar voi puteți face cam orice din ea ;)


Metoda:

1. Pune apa la fiert.
Când începe să fiarbă pune orezul spălat din 3-4 ape.
Lasă la fiert pe foc mic și amestecând din când în când cu 1 lingură sau un tel, până ce orezul absoarbe toată apa și devine un pic cleios dar nu uscat.

2. Adăugați treptat laptele amestecând între timp.
Adaugă fructele confiate și alte fructe dacă mai ai.
De exemplu prune tăiate bucăți nu foarte mici sau mere, etc.
Poți să pui și niște miere dacă nu ți se pare suficient de dulce.

3. Lasă să fiarbă, amestecând ocazional până se absoarbe laptele și se umflă orezul.
Amestecă din când în când, mai rar la început și constant spre final (adică atunci când începe să fiarbă laptele).
Ai grijă că laptele se umflă când fierbe și dă pe-afară.
amestecă constant și repejor pentru a preveni fenomenul ăsta.
Și rămâi cu ochii pe cratiță :)

4. Când ce-i în oală începe să capete o consistență cremoasă adugă sarea, estența de vanilie, nuca de cocos, scorțișoară. Amestecă bine.

5.  Adaugă și untul și amestecă iar. 

6. Bate oul ca pentru omletă. Toarnă-l în cratița cu orez, dar amestecând în același timp cu cealaltă mână, ca să nu faci omletă în cratiță din cauza caldurii (oul se leagă foarte repede, de aia amestecând în timp ce îl torni ai să previi situația respectivă).

7. Mai lasă vreo 5-6 minute pe foc mic, amestecând continuu ca să nu se prindă de fundul cratiței.

8. ia de pe foc și pune-l într-un castronel apoi răstoarnă castronelul pe o farfurie, lasa-l 1 min cu fundul în jos apoi ridică-l și va arăta cam ca în imagini.
Poți foarte bine să îl pui și într-o formă.
Sau să îl servești pur și simplu direct din castron.

9. Poți adăuga diverse topping-uri, ca: dulceață, gem, nutella (da' mai bine nu ;) ), piure de mere, piure de banane, nucă de cocos presărată, scorțișoară presărată, iaurt, cremă de orice făcută în casă, etc.

10. Ornează cu fructe dacă vrei.
Eu am ales căpșuni după cum reiese din imagini.





Brunch sărac în calorii cu roșii și ouă coapte - EggMato Brunch

Bun venit din nou în Bucătăria Gâzei!

Este sâmbătă și nimeni nu cred că s-a trezit pentru micul dejun, așa că,
să o dăm un pic și în americanisme, am făcut din lunch brunch și am gătit un fel consistent și gustos de mâncare, cu ouă ca pentru breakfast, dar cu ceapă, roșii, ardei și altele și la cuptor, ca pentru lunch.

Această rețetă este săracă în calorii și în grăsimi, așa cum sper să vă obișnuiesc până la urmă.
Are în jur de 300 - 320 calorii, iar, cum eu gătesc doar pentru mine, ingredientele sunt cam pentru o porție. Oricum, puteți dubla, tripla, etc, cantitățile și capacitatea vasului de copt, în funcție de câte porții vreți să faceți.

Să trecem la treabă, căci eu trebuie să mă cam grăbesc cu postarea, pe care o așteaptă nerăbdătoare și mama, sau pe numele ei mic, Masterșefa familiei. Ea are toți cei 3 DA, deci trebuie să conving măcar două treimi din ea încât să primesc minima binecuvântare necesară pentru (relativ) noua mea pasiune :))



 
Ingrediente:
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 4 - 5 roșii
  • 1 ceapă roșie tocată
  • 1 ardei iute 
  • 1 ardei gras
  • puțin busuioc
  • puțin rozmarin
  • puțin oregano
  • sare
  • 2 ouă
  • 1 cățel de usturoi




Metoda:
1. Pune roșiile într-o cratiță cu apă și lasă-le la fiert cam 5-6 minute,
sau până începe să li se crape coaja.
Încinge cuptorul la vreo 200 grade Celsius. Și lasă-l aprins pe tot parcursul preparării.




2. Toacă mărunt ceapa, usturoiul și ardeiul iute.



3. Spală și ardeiul gras (poți folosi și 2), curăță-l de semințe, apoi toacă-l nu foarte mărunt.




4. Decojește roșiile, îndepărtează partea cu cotorul și apoi taie-le în bucăți mari.




5. Unge o tigaie neaderentă cu 10 ml de ulei sau mai puțin :)
Adaugă ceapa, usturoiul și ardeiul.
Presară puțină sare și lasă pe foc 2-3 minute, sau până începe ceapa să devină străvezie.



6. Adaugă roșiile. Poți plusa și cu 3-4 roșii întregi în bulion (există în comerț). 
Presară rozmarin și busuioc.
Amestecă și lasă pe foc 5 minute. Amestecă din când în când.




7. Pune conținutul tigăii într-o tavă de copt sau vas de Ena, sau ramekin ca în cazul meu.



Și că tot am ajuns la partea asta, vă pun o poză mai jos și cu vasul ăsta minunat de lut în care mâncarea își păstrează savoarea într-un mod cât se poate de aromat și gustos.
E un vas de lut pe care l-am găsit în Cora. Aceasta este varianta de 1-2 persoane, cu capacitate de 600 ml. Dar există și mai mari. 



 
8. Pune vasul/tava la cuptor pentru vreo 10 - 15 minute.
Scoate-l și fă câte un loc în compoziție pentru fiecare ou în parte. Eu am folosit o furculiță pentru treaba asta.




9. Sparge ouăle, pe rând, fiecare deasupra "găurii" sale :))
Ale mele s-au combinat într-unul singur căci vasul era micuț.
Dar dacă aveți o tavă și gătiți mai multe porții, dați "găurile" mai depărtate una față de cealaltă.





10. Presară puțin oregano.
Dacă îți permite dieta poți foarte bine să razi un pic de cașcaval sau branză. Iese absolut demențial!




11. Lasă la cuptor pentru încă vreo 15 - 20 minute, până ce ouăle s-au copt.
Verifică din când în când. Scoate-le în funcție de cum îți plac. Eu le-am lăsat un picuț cam mult.
Le preferam mai moi. :(








La mine a fost mai grea partea cu răsturnatul, deși puteam să le mănânc direct din vas.
Dar am vrut imaginea cu totul afară din el.
Fiind micuț, paleta nu a reușit să pătrundă nici cât negru sub unghie.
așa că a trebuit să răstorn cumva totul. Aici a fost partea de purgatoriu din procesul de preparare al rețetei.
Am reușit până la urmă să obțin ceva.
Dacă veți folosi o tavă sau vas de Ena, nu va fi o problemă, căci veți putea folosi paleta pentru a împărți porțiile :)




Ce pot să zic?
Spor la treabă și faceți brunch-ul ăsta mâine că tot e duminică și sigur vă veți afla în postura mea de azi.
Doar știți că duminica e soră cu sâmbăta când vine vorba de lene.
Nu veți suferi exagerat de mult de foame, că doar nu ia mai mult de o oră cu tot cu coacere și preparare.
Așa că... Mâncați un măr și așteptați minunăția de brunch să se coacă.



vineri, 29 august 2014

Pizza Gluten-Free, Low-Fat, Low-Calorie și Low-Carb cu crustă din conopidă și topping vegetarian


Helău! Helău, my dear ones!

E vineri seara, deci weekend. S-a cam dus vara (ziua de luni va aduce cu ea și toamna). Începe să se simtă o răcire a vremii. Așa că... nu trebuie să ne chinuim prea tare să găsim motive de o ieșeală la pizza. Eu însă, zic să nu vă grăbiți și să nu întindeți prea tare pasul. Faceți o ieșire la bucătărie și încercați o pizza ca o salată. Cum este posibil? Hmmm... Păi ia să vedeeem... O pizza fără gluten, cu puține grăsimi, săracă în calorii... Dar tot pizza.

Probabil întrebarea "Cum este posibil?" persistă încă.
Cum nu câștig nimic păstrând suspansul (poate doar omeni înfometați care pleacă la Pizza Hut) am să dezvălui misterul:

CRUSTĂ DE PIZZA DIN CONOPIDĂ! O_o

      Ingrediente:

  • 500 gr de conopidă (doar florile)
  • 2 ouă
  • oregano
  • sare


      Metoda:
  1. Spală conopida și rupe florile în flori cât mai mici.
  2. Pune-le într-un procesor de alimente, un blender, o mașină de tocat, dă-le pe răzătoare, etc. Fă ceva așa încât să obții o "făină" de conopidă. (Adică o conopidă aproape rasă - adică tăiată foarte fin).
  3. Așază "făina" asta de conopidă într-o cratiță și dă-o la foc mic pe aragaz pt 2-3 min, cu 100 ml de apă (extrem de puțină). Sau pune-o fără apă într-un vas și dă-o la microunde pentru 5 minute. 

                                    
   4. Scoate conopida de la cuptor și așaz-o într-un șervet de bucătărie. Strânge-o bine în prosop și stoarce prosopul ca să elimini excesul de apă din conopidă.

  5. Bate 2 ouă așaaa... ca pentru omletă și adaugă și un pic de sare și oregano (știu că în imagine sunt 3 dar am folosit 2 până la urmă). 

  6.  Toarnă-le peste conopidă și frământă un pic în "aluatul" ăsta, până se amestecă totul bine.

 
  7.  Întinde cu mâna compoziția pe o tavă de pizza, sau un fund de formă de tort (fără pereți, așa cum am făcut eu) sau într-o tavă oarecare tapetată cu hârtie de copt.

  8.  Dă pentru 20-30 min la cuptorul încins în prealabil vreo 10 min. 
9.  Apoi pune topping de ce vrei tu, sos, carne, legume, ciuperci, mozarella, brânză, etc.
Și mai dă vreo 10-15 min la cuptor.





Eu am ales să nu profit de faptul că această crustă mă scapă de o mare încărcătură calorică și de muuulți carbohidrați, și am folosit drept topping numail legume și un sos salsa home-made, plus brânză de vaci săracă în grăsimi. A fost absolut delicioasă și am servit cu iaurt.

Ca idee, vă las mai jos rețeta pentru sosul salsa, ca să nu vă aruncați asupra unui tub de ketchup din comerț ci să facem treaba ca la carte, dacă tot mâncăm sănătos, să mâncăm sănătos pân' la capăt.

Sosul salsa se face foarte simplu și rapid și ar trebui să îl faci cât timp ai crusta la cuptor (în cele 20 - 30 de minute).

Sos salsa home-made:

Ingrediente: 
  • 4 roșii coapte potrivite
  • 1 ardei gras roșu
  • 2 căței de usturoi
  • 1 ceapă potrivită sau 2 mai mici
  • busuioc
  • pudră de chilli
  • sare
  • rozmarin
  • 1 lingură ulei de măsline

 Preparare:
1. Pune roșiile în apă, la foc mediu timp de 10 minute, sau până încep să se decojească. Scoate-le, decojește-le, taie-le mărunt.

2. Înfige ardeiul într-o furculiță și ține-l deasupra flăcării aragazului vreo câteva minute până începe să pocnească și să se înegrească.
Lasă ardeiul să se răcească un pic. Îndepărtează partea neagră și apoi toacă-l marunt.

3. Toacă fin ceapa și usturoiul și pune-le la călit într-o lingură de ulei.
Când încep să capete o culoare străvezie adaugă roșiile, ardeiul, 50-60 ml apă.



 4. Amestecă continuu timp de 4-5 minute, sau până începe apa să scadă.

 5. Adaugă condimentele și amestecă din nou. Mai lasă 2-3 minute pe foc, apoi pune-l deoparte până îi vine rândul să fie pus peste pizza.



 Când considerați că e gata crusta, adăugați acest sos pe deasupra, apoi presărați brânză de vaci, dietetică. Presărați un pic de sare.
Restul de topping, la mine, a constat din:

- 1 vânătă mai micuță
- 1 ardei verde
- 1 roșie potrivită
- ceapă verde
- pătrunjel




Dar repet, puteți să puneți orice ca și topping. Atâta timp cât am scăpat de glutenul și carbohidrații din aluat, putem plusa la topping un pic.
Eu zic totuși să păstrați totul safe și să luați în considerare mozarella low-fat, sau un cașcaval cu mai puține grăsimi, legume, ciuperci, piept de pui, ton, somon, etc.




 Spor la treabă, că poftă sigur o să fie! :)












marți, 26 august 2014

Cremă de conopidă cu măr și un piure condimentat de morcovi

Ceva creativ...
Îmi tot bat capul de câteva zile cu o combinație care mă urmărește peste tot: în autobuz, la muncă, la shopping... până și somnul mi-e tulburat de ideea asta maniacă! Așa că mă hotărâi în sfârșit în seara asta să intru în bucătărie și să dau lupta finală. Cine a câștigat lupta? Nu vă spun! Las imaginile să vorbească :)



Așaaa... Și acum dacă tot v-am convins să dați o șansă nebuniei sănătoase... Hai să vedem cum se face!                                                                

Ingrediente:
 
-> Pentru piureul condimentat de morcovi:
                    - 250 gr morcovi
                    - 1/2 linguriță rozmarin marunțit (pachet, nu neapărat proaspăt)
                    - 1 linguriță rasă de cimbru
                    - 1/2 linguriță pudră de chilli (sau mai mult dacă vă place mai condimentat)
-> Crema de conopidă cu măr:
                    - 2 mere verzi sau galbene (Golden e o aleger bună)
                    - vreo 300 grame de conopidă (după ce i-ai tăiat cotoarele si ce mai are în plus)
                    - 3 linguri iaurt simplu
                        - 50 grame (vreo 2 linguri) de brânză de vaci
                        - 5 - 10 grame de unt cu puține grăsimi
                   - semințe  mix pentru salată (opțional - pentru servire)


Metoda:
  • Rupe conopida în bucățele și spală-le bine.
  • Curăță și spală morcovii. Dacă sunt mai groși, cel mai bine este să îi tai pe lungime odată și dacă sunt și foarte lungi înjumătățește-i ca să fiarbă mai repede.
  • Lasă merele întregi cu tot cu coajă. Doar spală-le și dă-le pe jumătate.
  • Pune toate cele 3 ingrediente într-o cratiță și acoperă cu apă.
  • Dă totul la fiert (cu capac eventual).
  • Atenție mare la cratiță! Mai aruncă un ochi din când în când la mere, pentru că astea se fierb destul de repede și nu vrei să ti se împrăștie prin cratiță și să nu mai rămâi cu nimic din ele.
  • Scoate merele când încep să se înmoaie și eventual curăță-le de semințe.
  • Scoate și morcovii până nu se fac piure acolo în cratiță. Ideal ar fi să aibă înca forma cu care i-ai pus acolo.
  • Într-o tigaie neaderentă încinge foarte puțin unt și pune morcovii aproape fierți. Adaugă și pudra de chilli, cimbrul și rozmarinul.
  • Lasă câteva minute (cam 5-6) apoi ia tigaia de pe foc și las-o acoperită deoparte ca să se întrepătrundă aromele cât mai bine.
  • Când s-a înmuiat bine, ia conopida din cratiță și pune-o într-un alt vas.
  • Procesează conopida cu un blender sau mixer vertical până devine cremoasă.
  • Adaugă iaurtul, branză de vaci și mărul fiert.
  • Blenduiește din nou.
  • Separat, într-un alt vas, proceseaza morcovii într-un piure cremos.
  • Pentru servire poți folosi o formă de prăjituri (cum am făcut eu) și să pui întâi stratul de piure și apoi pe cel de cremă.   
  • Poți adăuga și o linguriță de mix de semințe de dovleac, pin, floarea soarelui, in, chia.
  • Iese 1 porție maxim 2.
  • Conținutul caloric este foarte scăzut (cam 250 de porție), ca și lipidele și grăsimile so... No worries, ladies! Dar este un fel de mâncare ușor și consistent în același timp.
  • Știu că s-ar putea să vă sune ciudat, dar eu zic să dați o șansă combinației. Gustul de morcov condimentat și ușor (sau mai mult) picant și crema ușoară și dulce-acrișoară de conopidă merg foarte bine împreună. Iar pentru cei ce trec prin chinurile dietei este un adevarat festin.
  • Good luck and ask if something is not clear!